Cum să îți organizezi nunta în pași simpli

Facebook

Cum să îți organizezi nunta în pași simpli

Aici vei găsi răspunsurile pe care le cauți în ceea ce privește organizarea nunții tale. Știu cât de solicitantă și stresantă este organizarea acestui eveniment important din viața voastră. De aceea am hotărât să scriu aceste rânduri pentru a veni în ajutorul vostru și pentru a elimina anumite griji și mult stres.

Postarea asta o să te ajute pe tot parcursul evenimentului, așa că ține-o aproape într-un dosar sau chiar salvează linkul undeva  la îndemână astfel să îl accesezi ușor, ori de câte ori este nevoie. Activitățile pe care trebuie să le bifezi pe lunga listă, ce o să îți fie cea mai bună prietenă, pornesc începând de aici:

  • Stabilește-ți niște intervale în ceea ce înseamnă bugetele pe care ați fi dispuși să le cheltuiți cu furnizorii cu care veți colabora la acest eveniment important din viața voastră ( restaurantul, fotograful, videograful, rochia de mireasă, costumul de mire,  aranjamentele florale, etc )
  • Luați o foaie și un pix și începeți să notați toți prietenii și rudele pe care ați dori să îi invitați să vă fie alături de voi în această zi deosebită și importantă pentru voi. Astfel aveți un număr orientativ în care o să vă încadrați cu invitații voștri. Începând cu aceștia începeți să vă conturați întreaga poveste.
  • De la DATA EVENIMENTULUI chiar începe întreaga activitate. Având scris pe foaie cam care ar fi numărul aproximativ de persoane,  trebuie să vă hotărți în ce perioadă doriți să organizați marele eveniment. Trebuie avut în vedere și grijă la zilele în care nu se pot oficia cununiile religioase. 
  • După ce aveți o perioadă în care doriți să organizați nunta, trebuie să stabiliți LOCAȚIA acesteia. Având în vedere dacă aveți în minte și doriți neapărat să aibe o tematică sau un mood, solicit recomandări din partea cunoscuților, sau chiar direct localurilor ofertele pentru anul și perioada în care intenționați să vă organizați nunta. Poate fi pe marginea unui lac, într-o pădure, în aer liber sau într-o sală/cort sau poate fi chiar un hambar.
  • După ce ai găsit o locație specială pentru nunta voastră, mai ai 2 pași mari și foarte importanți în organizare nunții. Aceștia sunt următorii:
    • În ceea ce ține de întreținerea atmosferei ce o să alegi? Un DJ? Un Band? Sau o formație? Muzica este foarte importantă și oferă un flow de care evenimentul vostru are nevoie.
    • Pe cine o să te bazezi să îți ofere niște amintiri ce o să te bucure toată viața? Fotograful nu trebuie să lipsească din mijlocul nunții. Trebuie să fie o persoană în care să aveți încredere deplină și să nu fiți stresați în privința acestuia că dacă face fotografii bune sau daca nu o să vă placă. Alege pe cineva de încredere și lasă-l să își facă treaba exact cum știe el mai bine. Îți explic mai târziu într-un alt articol special pentru alegerea fotografului de nuntă.
  • Organizează-te de la început cu toate și bifează-le pe cele finalizate. Programările pentru Mireasă ( coafor, makeup, pedichiură, manichiură, epilat, etc ) și pentru Mire ( tuns, manichiură, pedichiură, bărbierit ), dacă ai o Biserică la care îți dorești foarte mult și știi că este una foarte căutată trebuie din timp chiar de la începutul organizărilor de după restaurant să ți-o programezi. Aranjamentele – mergi și vezi ce furnizori ai la tine în zonă, ce îți oferă și ce îți place, oferă-le invitaților tot felul de lucruri distractive ( cabină foto,cabină video 360, cocktail bar, mimi, etc ) – dar nu transforma nunta într-un carusel, căci îi vei pierde de pe ringul de dans. 
  • Știu că partea aceasta este una grea, dar gândește-te la niște modele de invitații pe care ți le-ai dori, să îți fie simplu prietenul PINTEREST îți este aproape. Poți găsi o mulțime de lucruri aici din care să te inspiri, chiar și pentru ROCHIA DE MIREASĂ și COSTUMUL DE MIRE, la care totodată trebuie să te gândești și să vezi ce ți-ar plăcea.
  • Caută câțiva furnizori în ceea ce privește vestimentația voastră de la nuntă, unde să mergi și să probezi toate tipurile de rochii de mireasă și costume de mire. Astfel îți vei contura și mai bine idea că îți place sau nu îți place respectivul model, după care vor veni  modificările. Acordă încredere atelierului și lasă-l să aducă inputuri din experiența sa.
  • Recomand să vă aranjați cu fotograful vostru o ședință save the date pentru a vă obișnui cu acesta și el cu voi, astfel o să vă fie mult mai ușor să interacționați cu el in ziua cea mare.
  • Pentru Cununia civilă actele se depun cu 10 zile calendaristice înaintea oficierii stării civile, nu mai mult sau mai puțin de zece zile.

Știu cât de importante sunt fotografiile din cadrul evenimentului tău și de aceea îmi dau silința și toată priceperea ca voi să aveți cele mai frumoase fotografii de nuntă.

Contact

Copyright 2023 Fotograf - Corbu Iulian
Carrefuly made by WePixel